luni, 6 august 2012

Forex in Romania


Fiind disponibila in toate colturile lumii, si totodata usor de accesat, aceasta piata a reusit intr-un timp foarte scurt sa capteze atentia investitorilor. Usurinta prin care se plaseaza tranzactiile, dar si posibilitatea de a tranzactiona pe cresterea, cat si pe scaderea unei perechi valutare, a facut ca forex-ul sa devina cea mai mare si lichida piata financiara din lume, cu peste 4 trilioane de dolari tranzactionati zilnic (conform ultimelor statistici).

Piata Forex Romania a ajuns putin mai tarziu, el luand amploare odata cu inceputul crizei economice in 2007. Potrivit statisticilor, forex-ul din Romania a ajuns in numai 5 ani la un numar de peste 10000 de investitori, iar cel mai interesant lucru este ca numarul celor care activeaza pe bursa a scazut de la 12000 la 4000 in tot acest interval. S-a produs o migrare in masa, pentru ca in conditii neprielnice economic pe bursa s-au pierdut bani, in timp ce pe forex o noua oportunitate a luat nastere.

Cu timpul, piata Forex Romania s-a dezvoltat, pe langa renumitele monede nationale existente (euro, dolarul american, lira sterlina), facandu-si aparitia si leul romanesc. O veste buna pentru unii investitori ai pietei forex din Romania, deoarece se pot intelege si urmari mult mai usor evenimentele care au loc si influenteaza perechea valutara care are in componenta moneda nationala.